Cardul de sanatate
![]() |
Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a afirmat la Realitatea TV, că serviciile medicale trebuie acordate și pacienților care nu au intrat, încă, în posesia cardului, aceștia fiind în proporție de trei la sută și abia după ce numărul acestora se va diminua, din acel moment, cardul va fi obligatoriu. |
Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr.557/246/2015 a intrat în vigoare începând cu 1 mai.
"Din totalul de 14 milioane 700 de mii de carduri, au fost distribuite populației 97 la sută, trei la sută nu au ajuns. Cert este că sunt cetățeni, în acest moment, care nu au primit cardul. Atunci, trebuia găsită o soluție pentru cei care nu au intrat în posesia cardului, în momentul în care au nevoie de servicii medicale. Da, cardul este obligatoriu, de la 1 mai, pentru că marea majoritate au primit acest card, cu acest amendament din ordin, acordăm servicii medicale și celor care nu au intrat în posesia cardului/nu pot prezenta cardul pentru o perioadă, sperăm, extrem de scurtă. Dacă e în regulă, o putem folosi și în paralel (...) În momentul în care am constatat că au rămas foarte puține carduri, care nu au ajuns la pacienți, atunci, din acel moment, va deveni obligatoriu. Obligatoriu este și acum, cu acest amendament. Oricum se va întâmpla pe parcursul derulării și anul acesta, și anul viitor, să vină un pacient la cabinetul medical să nu aibă cardul. Vor fi situații când pacientul va fi trimis să își aducă cardul, dacă nu este o urgență", a precizat Vasile Ciurchea.
În ceea ce privește eliberarea rețetelor de către farmacii, președintele CNAS a declarat că pacienții își vor putea procura medicamentele necesare, chiar și fără prezentarea cardului.
"Dacă vine fără card la farmacie, în acest moment, își completează datele din buletin, că este posesorul rețetei sau este un aparținător, pentru că și cu card și fără card ne interesează la farmacie să știm cine și când a ridicat rețeta. Numai că, până acum, putea ajunge rețeta la farmacie semnată de nu știu cine și știți cazurile cu acele rețete fictive. Intenția este de a face să dispară aceste rețete fictive sau decontări care nu sunt justificate (...) Serviciile pot fi acordate și dacă nu prezinți cardul", a precizat președintele CNAS, Vasile Ciurchea.
Întrebat ce se întâmplă cu pacienții care nu au beneficiat de rețete și de trimiteri și ce se întâmplă cu medicul care nu a acordat aceste servicii, președintele CNAS a spus:
"Eu am spus și voi continua să spun că pacientul trebuie să își primească serviciile medicale de care are nevoie. Este legal, în momentul de față, să îi fie acordate aceste servicii medicale dacă este asigurat. Că are cardul sau nu are cardul, nu îl putem lăsa fără să își primească serviciile medicale", a precizat Vasile Ciurchea.
Nu sunt comentarii scrise
| « Elena Udrea a fost eliberata din arestul preventiv | Mai multe lanturi de magazine au anuntat inghetarea preturilor » |
