Europeanul Anului 2016
![]() |
Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, a fost desemnata castigatoarea premiului Europeanul Anului 2016, oferit de Reader's Digest, distinctie care recunoaste "lupta curajoasa si sustinuta impotriva coruptiei la nivel inalt". |
Sursa citata precizeaza ca, in fiecare an, editorii Reader's Digest din Europa nominalizeaza mai multi europeni care au avut o influenta majora asupra unei probleme contemporane presante si care au facut, prin rezultatele lor, ca lumea sa fie un loc mai bun pentru semenii lor.
"Numarul de februarie al tuturor editiilor europene ale revistei Reader's Digest, a carei editie romaneasca este detinuta de Tarsago Romania, include un profil detaliat al Laurei Codruta Kovesi, semnat de Andrew Higgins, jurnalist la The New York Times. Acesta prezinta modul in care fosta jucatoare de baschet si studenta la Drept, care si-a urmat tatal in cariera de procuror, a declansat cel mai mare cutremur politic care a zguduit Romania de la caderea comunismului, in 1989", se spune in comunicat.
De la lansarea acestui premiu unic, in urma cu 21 de ani, revista a omagiat oameni care, fara a fi celebritati, s-au dedicat unor campanii umanitare privind probleme ca violul, tortura, traficul de persoane, HIV/SIDA si drepturile femeilor, dar si personalitati care au reusit sa aiba o influenta pozitiva asupra societatii din care fac parte.
Nu sunt comentarii scrise
| « Pensile speciale ale alesilor locali sunt neconstitutionale | Cod galben de ninsori in week end » |
