Imi doresc un Parlament puternic
![]() |
Pentru prima dată când preşedintele Klaus Iohannis a preluat mandatul, la 21 decembrie 2014,s-a adresat plenului reunit, luni 9 februarie 2015. |
Momentul de astăzi nu va rămâne singular în mandatul meu. Îmi propun să vin în faţa dumneavoastră la începutul fiecărei sesiuni parlamentare. Mesajul de azi vine după o serie de consultări cu partidele politice, cu preşedinţii celor două Camere şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.
Îmi doresc un Parlament puternic. Un Parlament lipsit de credibilitate îndepărtează cetăţenii de politică şi lasă loc resemnării, îndoielii sau cinismului.
Am constatat cu bucurie că există deschidere faţă de reformarea instituţiilor politice. Dar pentru o transformare profundă de sistem va trebui să renunţăm la populism şi electoralism. În acest fel nu se poate construi un stat. Trebuie să avem tăria să recunoaştem că din cauza populismului şi electoralismului suntem astăzi aici.
Să reflectăm cu sinceritate asupra consecinţelor votului pe listă sau a votului uninominal. Dacă gândim sistemul electoral pornind de la asemenea deziderate vom putea oferi mai repede şi mai temeinic răspunsuri. Chiar şi reducerea numărului de parlamentari trebuie scoasă din sfera populismului.
Campaniile electorale nu sunt concursuri de dat găleţi.
Am convenit un calendar care presupune ca până la sfârşitul acestei sesiuni să avem un nou pachet de legi privind alegerile şi legea partidelor. Mă aştept ca acest calendar să fie respectat.
Voi prezenta Parlamentului strategia naţională de apărare. Am disponibilitatea de a media teme sensibile, unde lipsa unui dialog a dus la blocaj. O asemenea temă este legea securităţii cibernetice.
Aşteptările mari pot duce la rezultate mari. Atunci când oamenii ne privesc cu atenţie şi cu speranţă avem toate motivele să fim mai mobilizaţi şi mai responsabili?.
Nu sunt comentarii scrise
| « Autostrada de la Timisoara la Constanta gata pana in 2018-2019 | Romania merge la baraj in FED CUP » |
