Una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din România, important loc de pelerinaj ortodox, grație părintelui Arsenie Boca, Manastirea Prislop este situata în imediata apropiere a localității Silvașu de Sus. Biserica sa se pare că datează din secolul al XVI-lea și a fost declarată monument istoric. În ciuda dimensiunilor ei modeste, specialiștii o consideră unul dintre cele mai importante biserici ortodoxe din Transilvania. Reconstruită de o domniță din Țara Românească

Unele accepțiuni susțin că prima mănăstire Prislop a fost construită de Nicodim de la Tismana, preotului punându-i-se în seamă o întreagă altă serie de mănăstiri despre care unii specialiști în istoria monumentelor religioase spun că ar fi fost ridicate, de fapt, mult mai târziu. Se pare că pământurile e care se află mănăstirea aparținuseră familiei nobililor de Ciula, însă nu există date exacte, scrise, despre un eventual ctitor al lăcașului de cult. Evangheliarul lui Nicodim de la Tismana, în schimb, poartă inscripția: ?Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)?.

Zamfira, fiica lui Moise Voievod
În secolul al XVI-lea mănăstirea ajunge în ruină, dar ea este rezidită, în 1564, de domnița Zamfira, fiica lui Moise Voievod, din Țara Românească. Tânăra ajunge aici după ce tatăl său ar fi fost ucis într-o luptă. Specialiștii spun, însă, că Zamfira trebuie să fi reconstruit mănăstirea, pentru că ea, în calitate de femeie, nu avea dreptul, la acea vreme să ctitorească o mănăstire de bărbați. Potrivit Wikipedia, ?îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi.? Piatra funerară a Zamfirei, a rezistat vremurilor, până în zilele noastre.

Sfântul Ioan ia jugul lui Hristos
Un secol mai târziu ar fi fost întemeiată, la Prislop, o școală pentru preoți și tot acum este semnalată prezența cunoscutului Sfânt Ioan de la Prislop. Povestea Sfântului Ioan de la Prislop sau Ioan Sihastrul, locuitor în peștera din apropiere, o aflăm de la călugărul Efrem, autor al ?Plângerii Mănăstirii Silvașului?:

Și atunci, un tânăr oarecare din sat
Numele lui Ioan, Sfântului Nicodim a urmat;
Din lume și rudenii cu totul au ieșit
De aici la mine au venit.
Într-o stâncă chilie și-au făcut
În care slujind, lui Dumnezeu a plăcut
Și pe el după sfârșit Dumnezeu l-a proslăvit;
Peștera și acum se găsește
Și ?Chilia Sfântului? se numește.
Iară după oarecare întâmplare,
Cu a lui Dumnezeu înainte apărare,
Rudele sfântului cele din sat
Moaștele cu totul le-au ridicat
Și în Țara Românească le-au adus
La oarecare mânăstire le-au pus.
Însă la neamul lui pururea se pomenește
Fiindcă și o particică din moaștele lui se găsește.

Mănăstire și școală teologică ortodoxă
Din secolul al XVIII-lea mănăstirea devine mănăstire greco-catolică. Revine la ortodocși în 1948. Starețul mănăstirii devine Părintele Arsenie Boca, considerat astăzi înainte văzător cu duhul și făcător de minuni. După ce așezământul s-a transformat în mănăstire de maici, părintele Arsenie a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au evacuate obștea, iar părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forțat la București. Abia în 1975 biserica și mănăstirea va reveni la destinația inițială, iar o comunitate de călugărițe vor primi acceptul regimului de a viețui aici. În 1991 a fost înființat aici Seminarul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina, destinat tinerelor care doreau să urmeze cursuri teologice.