Noi reguli la internarea in spital
![]() |
Internarea pacientilor în stare critică devine obligatorie începând de luni, prin intrarea în vigoare a ordinului MS care completează normele pentru conducerea, organizarea si functionarea unitătilor si a compartimentelor de primiri urgente, a anuntat ministrul Sănătătii, Ion Bazac."Vă reamintesc că, pe 10 februarie, am stabilit o serie de măsuri alături de managerii si directorii medicali ai principalelor spitale de urgentă din tară. |
Acestea vizau solutii pentru reducerea aglomerării în unitătile de primiri urgente si reglementarea mai clară a relatiei între medicii din UPU si medicii de gardă din alte sectii privind consulturile de specialitate si internarea pacientilor. Măsurile stabilite au fost supuse dezbaterii publice, iar termenul pentru primirea de sugestii s-a încheiat. Ministerul nu a primit niciun fel de recomandări. Voi lua acest lucru ca un fapt pozitiv si mă simt îndreptătit să cred că măsurile sunt agreate si acceptate. În consecintă, ele devin ordin si intră în vigoare. O parte dintre prevederi sunt imediat aplicabile", a precizat demnitarul.El a mai spus că principalele măsuri prevăzute vizează internarea obligatorie, crearea unui salon de observatie, alocarea de minim cinci la sută din numărul de paturi ale spitalului la intrarea în garda, pentru necesitătile UPU, precum si înfiintarea, la Bucuresti, în 60 de zile, a unui dispecerat unic pentru locurile libere din spitalele de urgentă.Astfel, potrivit ministrului Sănătătii, internarea pacientilor în stare critică este obligatorie începând de luni. Dacă starea pacientului necesită abordare pluridisciplinară si niciunul dintre medici nu doreste internarea în sectia respectivă, medicul de gardă de la UPU decide internarea obligatorie.Dacă nu sunt locuri libere în sectia de profil în care se consideră necesară internarea, pacientul va fi internat într-o sectie înrudită, până la eliberarea unui loc. De asemenea, în situatii exceptionale, pacientul poate fi internat cu acordul medicului-sef de la UPU si a conducerii spitalului.Pacientii cu politraumatisme vor fi internati obligatoriu, în primele 24 de ore, în sectiile de chirurgie generală sau, prin acestea, la Anestezie Terapie Intensivă (ATI).
Nu sunt comentarii scrise
| « Comisia Europeana trage alarma | Educatie?... » |
