Omorata in bataie de infirmiere
![]() |
DGASPC Giurgiu a început o anchetă si a depus plângere penală împotriva unor salariati ai Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrică Bolintin Vale, după ce o femeie de 59 de ani, asistată în acest centru, ar fi fost bătută aici si a murit. "Femeia, în vârstă de 59 de ani, cu diagnostic de schizofrenie paranoidă, a fost internată în data de 27 februarie, la Spitalul de Urgentă Floreasca din Bucuresti, având fracturi la umăr si multiple contuzii si echimoze la nivelul membrelor superioare, a zonei toracice si a membrului inferior stâng precum si la nivelul craniului. |
După ce a fost internată cu comă de gradul 2-3 cu etiologie neprecizată, femeia a decedat în dimineata zilei de 28 februarie", a declarat Adelina Voicu, directorul DGASPC Giurgiu. Personalul Centrului a sustinut initial că traumatismele ar fi urmare afaptului că femeia ar fi căzut si s-a lovit în cădere, dar unii dintre angajati au afirmat ulterior că femeia ar fi fost lovită de două salariate ale Centrului. "Sunt trei infirmiere care folosesc cordonul de cauciuc, vergeaua din lemn si bastonul de cauciuc. Stiu acest lucru din relatările beneficiarilor, adică a asistatilor, pacientii de acolo. Astea sunt «tehnici de reeducare» folosite de unii infirmieri pentru bolnavii cu afectiuni psihice. Este un caz grav cel de la Bolintin Vale. Am făcut 70 de controale care s-au soldat cu tot atâtea sanctiuni, dar nu m-am gândit, la controalele pe care le-am făcut, să dezbrac bolnavii pentru a vedea dacă au fost sau nu agresati de infirmiere", a declarat directorul DGASPC Giurgiu.
Nu sunt comentarii scrise
| « Un roman in concert pe YouTube | Andreea Marin Banica si Stefan Banica Jr au castigat recursul impotriva CanCan » |
