Roxana Serbanoiu

Am avut o experienta mai putin placuta zilele trecute. M-am trezit ca tot omul matinal la 6 dimineata (asta e partea pe care o urasc cel mai mult) si am luat primul mijloc de transport. Am ajuns la destinatie fara prea multe zdruncinaturi, si, culmea, fara nervi. Pana acum suna bine, nu? Stai sa vezi ce patesc! Cum ajung dau telefoane. Trebuia sa ma intalnesc acolo cu o anumita persoana. In prima faza nu mi se raspunde la telefon (daca tot tehnologie in dotare zic sa o folosesc, doar nu ma apuc sa bat la usi?!).

Apoi dupa indelungi apeluri mi se spune cu un aer nevinovat ?Stii, s-au schimbat planurile.?, adica nu mai trebuia sa fac acest drum! Foarte frumos cum unii oameni stiu sa se tina de cuvant...
Acum trecem peste acest lucru pentru ca, banuiesc, esti satul de ?stilul romanesc?, acela de a nu respecta promisinile facute. Interesant este ca stateam pe o bordura (a unei cladiri, nu eram nici chiar un ?homeless? de pe marginea soselei) si ma gandeam pe cine sa sun sa vina dupa mine sau cel putin sa reusesc sa merg cu cineva la o cafea pana cand apare urmatorul autobuz, ca la autocar degeaba visam. Imi storc intens creierul... Intr-un final dau de un prieten in agenda telefonului care m-a mai ajutat in diverse ocazii. Sun. Raspunde din prima. Nu era ocupat pe moment, dar trebuia sa sune cateva persoane. Ok. Astept, doar sunt o fire rabdatoare. Din pacate nu a putut veni. Nu puteam sa ma supar. Asta este, gasesc eu o alta solutie. Ma suna persoana cu care aveam intalnire. Isi cere mii de scuze si ma invita la cafea. Intre timp trecusera doua ore de asteptat pe bucata aia rece de piatra, in frig si vant. Am refuzat politicoasa (cu injuraturile de rigoare rostite in gand) si m-am indreptat spre autogara, poate am noroc si gasesc un scaun macar.
De aici e alta poveste. Ajung prima data intr-o piata (impropriu spus, pentru ca sunt niste tarabe ruginite unde gasesti doua trei produse). Vad si autogara. Hiuh! Nu am gresit strada. Sunt atenta la masini pentru ca trotuarele sunt ?ale pietei?, iar pietonii circula pe aceasi bucata de drum cu masinile. Norocul, de scurta durata ce-i drept, a fost ca am gasit sala de asteptare deschisa, incalzita si cu scaune decente (deh, mai investeste cate unul cu dare de mana si in Romania). Insa, nu pot fi toate roz. Dupa o ora de asteptare apare autobuzul. Era o bucata de conserva, puturoasa si jegoasa! Urc... cu grija, sa nu lovesc vreun calator adormit. Gasesc un loc care nu pare a fi ocupat si incepe ?distractia?. Am inhalat, tot drumul, un miros ingrozitor de morina arsa ce venea de la motor, cat sa-mi ajunga pentru toate calatoriile pe care le-am facut sau le voi face de acum incolo, iar soferul a condus de parca avea cartofi in loc de oameni!
Ajung in Deva. Ma da jos ametita de la cele intamplate. Dau un telefon, mamei, bineinteles, care vine de fiecare data dupa mine la gara/autogara. (Sunt o rasfatata, dar dupa ?n? ore cu un mijloc de transport prin gropile patriei nu-mi mai vine sa iau alt mijloc de transport pana acasa.) Cireasa de pe tortul acestei zile: mama mea nu putea sa plece de la serviciu. Dar in tot raul e si un bine, nu a plouat! :)

Morala: Data viitoare plec la drum cu masina!
Ah! Si ma interesez de doua ori inainte de a avea o intalnire ?importanta?.