testari gratuite

Hunedorenii au ocazia să verifice, fără să plătească, dacă suferă de cancer de piele. Campania, desfăsurată la nivel national în 30 mai 2012, are ca scop sensibilizarea populatiei cu privire la riscul apariției afectiunii.
La nivelul judetului, doritorii trebuie să facă un drum la Orăstie.
Potrivit directorului Directiei de Sănătate Publică Hunedoara, Dumitra Stefan, controalele se efectuează în toate spitalele si cabinetele care beneficiază de aparatura necesară. La acest capitol, judetul Hunedoara stă slab pentru că există doar patru cabinete care au dermatoscop. Unul din ele se află la cabinetul medicului Ana Toncean, din Orăstie, care este dispusă să participe la campanie. Restul de trei se află în Deva însă doctorii nu vor fi în localitate în data de 30.

Afiseaza tot »

BIBLIOTECA ?SALVATOARE?

Printre cei care trec pragul Bibliotecii Municipale din Petrosani se află atât copii cât si bătrâni. De la cel mai ?fraged? cititor, care are doar 6 ani si până la cel mai în vârstă (70 de ani) cu totii, sunt interesati de volumele aflate aici, dar si de posibilitatea de a naviga pe internet. Printre acestia din urmă se află si Ioan Cuzman, în vârstă de 63 de ani, care vine la bibliotecă să-si citească e-mail-urile primite, ziarele dar si să urmărească stirile posturilor de televiziune. Pentru acesta biblioteca este singurul loc de unde mai poate lua legătura cu lumea, tinând cont de faptul că, în apartament, nu mai are curent electric de la începutul anului. Omul a fost debransat odata cu intreg blocul pentru neplata datoriilor restante.

Afiseaza tot »

RATA SOMAJULUI E ÎN SCĂDERE ÎN JUDET

Numărul somerilor hunedoreni a scăzut la finele lunii aprilie, cu 0.52 de puncte procentuale. Astfel, circa 1900 de someri au fost înregistrați în evidetnțele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Muncă Hunedoara, în cursul lunii aprilie 2012. Dintre acestia, 301 provin din disponibilizări curente de personal.

Afiseaza tot »

ZIUA EUROPEI, SĂRBĂTORITĂ SI LA PETROSANI

Ziua Europei a fost un prilej pentru tinerii din Petrosani de a demonstra că facem parte dintr-o familie, că avem obiceiuri diferite, dar că trăim la fel într-un loc de pe bătrânul continent. De la festinul culinar al fiecărei tari, pană la valsul vienez, toate au fost trecute în revistă, pe rând de elevii de la scoli, iar deschiderea manifestărilor a fost făcută pe Imnul Uniunii Europene.

Afiseaza tot »

Program Teatru de Arta Deva Mai 2012

Program Teatru de Arta Deva
mai 2012

Sâmbătă 5 mai ora 19.00
DELIRURI spectacol concert, scenariul si regia Mihai Măniutiu, Scenografia: Adrian Damian, Coregrafia: Vava Stefănescu, Muzica originala Ada Milea, Texte după Ion Muresan,

Miercuri 9 mai ora 19.00
Concert simfonic extraordinar Filarmonica de Stat Transilvania Cluj Napoca, solist Paul Sîrbu, dirijor Mihail Agafita

Joi 10 mai ora 19.00 ? Turneu la Timisoara !
Inventatorul iubirii invitat la Festivalul European al Spectacolului Timisoara - sala mare a Teatrul National Mihai Eminescu Timisoara

Duminică 13 mai ora 19.00

Remember George Enescu ? regal de pian
Interpretează: Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu, Răzvan Dragnea, Cristian Dumitriu

Afiseaza tot »

deva: pizzeria etna


pizzeria etna deva

Pizzeria Etna

tel: 0254.22.00.00 ; 0734.61.00.01
Delicii culinare in miscare !!!

Afiseaza tot »