Deschidere sezon estival 2009 cu ocazia Sărbătorilor de Paste
![]() |
Sezonul estival 2009 ar putea lua startul mult mai devreme ca în alti ani.Cel putin aceasta este intentia reprezentantilor Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral, care speră că, în acest fel,perderile cauzate de criza economico-financiară ar puea fi diminuate.Presedintele A.P.D.T.L., Corina Martin, a precizat, că data de începere a |
Din cele 25 de hoteluri care si-au anunțat deja dorinta de a primi turisti începând cu 19 aprilie, 20 sunt situate în statiunea Mamaia, în timp ce alte cinci sunt în statiunile din sudul litoralului românesc. Corina Martin a anuntat că din planul de atragere a vizitatorilor către plajele Mării Negre fac parte si o serie de evenimente pregătite de A.P.D.T.Litoral în colaborare cu hotelierii si autoritătile locale.Turistii care vor decide să vină în acea perioadă la malul mării vor beneficia de o excursie gratuită la Mănăstirea ?Sfântul Andrei? din judetul Constanta si vor fi transportati tot gratuit la slujba de Înviere, care va avea loc între Mamaia si Constanta, într-o locatie care nu a fost
stabilită deocamdată. În acelasi context se înscrie si actiunea Directiei Apelor ?Dobrogea-Litoral? (D.A.D.L.), care a demarat lucrările de ecologizare si amenajare a plajelor de pe litoral, în scopul pregătirii lor pentru deschiderea sezonului estival.
| « TEATRUL DE STAT CONSTANTA | DIVIDEO CRISS MANGALIA » |




