CUPA CUTEZĂTORII LA PESCUIT
Câteva zeci de persoane cu dizabilităti din mai multe judete ale tării s-au întâlnit ieri la balta Ben, din apropierea localitătii Călan, ca să participe la deja traditionala competiţie de pescuit, Cupa Cutezătorii. Aflată la cea de-a patra editie, Cupa Cutezătorii la pescuit a reunit în acest an circa 20 de pescari cu dizabilităti, care au venit împreună cu familiile lor, din Tălmaciu, Resita, Moldova Nouă, Călan, dar si Hunedoara.
După câteva ore de pescuit s-au văzut si rezultatele. Organizatorii au cântărit captura fiecăruia, si au stabilit care dintre participanti a reuşit să pescuiască cel mai mult peste. Astfel, locul întâi a revenit lui Ioan Bozesan, locul doi lui Adrian Sârbu, iar pe locul trei s-a situat Viorel Zamfiroaie.
Competitia a fost una deschisă tuturor categoriilor de vârstă, astfel că au participat persoane cu vârste cuprinse între 10 si 60 de ani. Iar rezultatele au dovedit că pescuitul nu are vârstă, pe podium situându-se atât persoane de vârsta a treia, cât si un tânăr de 15 ani. Câstigătorii au primit cupe si diplome, dar si articole de pescuit.
UnuTv
Nu sunt comentarii scrise
| « TAXIMETRISTI AMENDATI | CURSURI DE JANDARMI SI POMPIERI » |




