DESTINATII PREFERATE DE HUNEDORENI
Grecia si Muntenegru sunt destinatiile preferate de hunedoreni. Este adevărat, aceste două tări oferă si cele mai bune oferte, accesibile oricărui buzunar. Astfel, contra unei de sume de aproximativ 150 de euro o persoană poate petrece un sejur deosebit în Grecia ori în Muntenegru. De asemenea, a crescut foarte mult si numărul de solicitări pentru sejururi pe litorul românesc al Mării Negre.
Destinaţiile exotice nu îi tentează încă foarte mult pe hunedoreni. Dacă în alti ani, până la această dată agentiile de turism vânduseră multe astfel de sejururi, până acum oamenii nu prea s-au înghesuit la astfel de vacante.
Vara este însă abia la început, iar hunedorenii mai au la dispozitie încă cel putin două luni ca găsească destinatia potrivită pentru concediul din acest an. Iar de la sfârsitul lunii august sunt asteptate alte oferte bune pentru litoralul românesc, dar nu numai.
| « Targul Colectionarilor editia XXXIX Deva | A MAI RĂMAS O PROBĂ » |




