MINISTRUL ENERGIEI VREA EFICIENTIZAREA CEH
Ministrul Energiei, Constantin Nită, s-a aflat, vineri, într-o vizită în Valea Jiului pentru a analiza activitatea Complexului Energetic Hunedoara si a Societătii Nationale a Huilei.
Nită a declarat la finalul întâlnirii că este nemultumit de programul de eficientizare pe care i l-au prezentat directorii generali de la cele două societăti.
Nită a spus că pentru retehnologizarea celor patru unităti miniere ce vor fi incluse în CEH este necesar un buget de 60 de milioane euro, bani ce trebuie să provină din aportul propriu al societătii.
Societatea Natională a Huilei are în subordine 4 unităti miniere, Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan, care până la jumătatea anului 2013 trebuie să fuzioneze cu Complexul Energetic Hunedoara, format deocamdată din cele două termocentrale, Mintia si Paroseni
Ministrul Constantin Nită s-a întâlnit la sediul Societătii Nationale a Huilei din Petrosani cu reprezentantii celor două structuri energetice, dar si cu prefectul si presedintele Consiliului Judetean Hunedoara si politicieni din USL.
Nu sunt comentarii scrise
| « ZIUA INTERNATIONALA A BOLNAVILOR DE PARKINSON | ACTIVITATE INTENSĂ PENTRU ISU HUNEDOARA » |




